Stacks Image 2604
Adio 2015

Iată că a mai trecut un an încărcat de evenimente și proiecte sociale. Ca asociație ne uităm înapoi la tot ce s-a întâmplat în 2015 și suntem mândrii de ce am reușit să facem:

  • 126 de copii au frecventat zilnic Centrul Educațional,
  • 36 de familii în situații de criză au fost ajutate pentru a avea o viață mai bună,
  • 4 familii nevoiașe au primit câte o casă în Cristian,
  • 202 familii au primit provizii, haine și sobe pentru iarnă

Aceste rezultate sunt atât de îmbucurătoare încât singurul nostru regret este că nu am putut face și mai mult. Însă noul an aduce cu sine noi șanse de a lupta împotriva sărăciei și împotriva unui viitor dezolant pentru copiii nevoiași. Misiunea noastră continuă să fie îndeplinită și ne dorim să avem un impact cât mai mare în comunitatea noastră și în lume.
Stacks Image 22622
Centrul Educațional
Principala dorință a noastră este să vedem tineri care izbutesc să iasă din ciclul sărăciei și care încep o viață nouă cu ajutorul educației și sprijinului oferit de Diaconia. Anul 2015 a fost unul foarte productiv. La sfârșit de an școlar, cu ajutorul nostru, au promovat …. de copii. Aceștia au fost asistați zilnic pentru ca rezultatele lor școlare să se imbunătățească și să poată merge mai departe în drumul lor educațional. De-a lungul anilor putem vedea cum elevilor noștri le este din ce în ce mai ușor să se integreze în mediul școlar atunci când au temele bine făcute, lecțiile învățate și știu că noi îi sprijinim indiferent de situația în care se află.

În toamnă am redeschis Centrul Educațional pentru școlarii noștri care au început un nou an de școală și care vin în fiecare zi la Centru pentru a petrece după-amieze plăcute mâncând mâncare sănătoasă, făcându-și temele și învățând lucruri noi de la pedagogi.
Stacks Image 22637
Taberele și atelierele de vară s-au dovedit a fi un mare succes. Copiii au fost foarte fericiți să petreacă o săptămână în natură cu prietenii lor și cu pedagogii noștri care le-au pregătit diverse activități și jocuri interesante. Relațiile de prietenie s-au consolidat între copii iar profesorii au avut ocazia de a analiza nevoile copiilor, visurile și aspirațiile lor.

Atelierele i-au ajutat pe elevii noștri să cunoască diferite meserii și activități vocaționale care să-i ajute la alegerea unei cariere mai târziu în viață. Fetele și băieții din Centru au avut ocazia să participe la ateliere de: croitorie, frizerie, muzică, IT, mecanică, tâmplărie, prim-ajutor, design de lumânări, marochinărie și gătit. Copiii au fost bucuroși că și-au putut petrece vara cu activități așa interesante iar noi sperăm că ei nu vor uita ce au învățat.
Stacks Image 22667
Sărbătoarea de Crăciun
De Crăciun copiii de la Centrul Educațional au pregătit un spectacol foarte frumos pentru echipa Diaconia din Elveția și România. Elevii din fiecare clasă au cântat cântece, cei mai micuți au recitat poezii iar cei mai mari au pregătit o piesă de teatru foarte interesantă. Copiii au fost nespus de încântați să ne arate progresul pe care l-au făcut în ultimul an. Talentul lor s-a arătat prin tot ce au pregătit și suntem foarte mândrii de ei.
Pentru noi este mereu o ocazie specială atunci când avem oportunitatea să-i urmărim în aceste clipe în care ei preiau scena și fac din ea o dovadă vie a investiției și a implicării noastre în viețile lor.
Stacks Image 22689
Proiecte sociale
Încă de la deschiderea Diaconiei ne-am concentrat în mod special pe familii în situații de criză cu copii care ar putea deveni victimele involuntare ale unor împrejurări nefavorabile. Pentru a împiedica aceste efecte nocive ale sărăciei să se reverse asupra viitorului copiilor, am ajutat în anul 2015 treizeci și șase de familii să treacă peste criza (financiară sau medicală) care amenința să le distrugă viitorul.
Alte 36 de familii au fost introduse în baza de date a departamentul de proiecte sociale iar acestea vor beneficia de asistența și suportul nostru până când vor depăși momentul de criză.
Toate aceste proiecte care schimbă viețile celor nevoiași dându-le o speranță reală pentru o viață mai bună și mai sigură din punct de vedere financiar nu ar putea fi realizate fără ajutorul sponsorilor și partenerilor noștri. De aceea dorim să le muțumim tuturor celor care ne sprijină și care sunt alături de noi!
Stacks Image 22687
Case Sociale
În luna august, împreună cu Fundația Vodafone, am reușit să construim 4 case sociale pentru niște familii nevoiașe. În acest eveniment au fost implicați 400 de voluntari Vodafone care ne-au ajutat să ridicăm cele patru locuințe și să punem un acoperiș deasupra acestor părinți și copii care acum vor avea un viitor mai bun fără grija constantă a lipsei unei locuințe sigure.
În 2015 am sărbătorit al treilea eveniment de acest fel, însă nu vrem să ne oprim aici. În anii care urmează vrem să ajutăm și mai multe familii, să le asigurăm și mai multor copii o casă frumoasă și călduroasă unde să vină cu bucurie și unde să crească sănătos.
Stacks Image 22691
Campaniile de toamnă
Sărăcia este cel mai mare dușman al educației, în special atunci când iarna se adaugă, și ea, circumstanțelor nefavorabile. Pentru a evita problemele impuse de frig, de lipsa mâncării și a altor articole necesare supraviețuirii, am organizat 5 campanii de donații. Astfel sute de familii au scăpat de pericolul reprezentat de venirea iernii și a frigului. În aceste campanii am oferit celor nevoiași: sobe, lemne, haine și papuci, alimente, legume și rechizite.
Este foarte îmbucurător pentru noi să știm că toți acești oameni (și în special copiii) vor trece prin iarnă cu căldură în casă, haine groase pe ei și mâncare în frigider.
Stacks Image 22699
Mulțumiri
Asociația Diaconia Ajutor Internațional se implică în viețile celor nevoiași de mai bine de 25 de ani. Dar suntem conștienți că nu am fi fost capabili să facem nici măcar jumătate din toate aceste fapte bune fără ajutorul constant și încrederea nemărginită pe care sponsorii și partenerii noștri o au în noi!
Dorim să le mulțumim în mod special: Fundației Vodafone Romania, Pemium Aerotec, Star East Pet, Transilvania Lactate SRL, Romstal Impex și Renania SRL. Aceste companii sunt doar câteva dintre cele care au susținut Centrul Educațional în 2015. Vă mulțumim pentru suportul vostru și pentru faptul că prin ajutorul acordat faceți visele celor nevoiași să devină realitate!
Stacks Image 2916