17.02.23 11:57

Iarna este un anotimp plin de frumusețe și bucurie. Este timpul cănd natura își îmbracă hainele albe de zăpadă și se așază la odihnă pentru o perioadă lungă de timp. Zilele sunt scurte și întunecoase, iar nopțile sunt lungi și reci.
Iarna este, de asemenea, un anotimp bun pentru a face activități în aer liber. Nu știm dacă am văzut copiii din centru nostru mai fericiți decât atunci când sunt afara în zapăada, plini de energie și cu obrajii roșii. Își construiesc sănii și improvizează ingenios tot felul de activități.
Am profitat de ultima zi școală înainte de vacanta și am organizat un concurs de Oameni de Zăpadă. Copii au fost împărțiți în echipe și au avut misiunea de a face cel mai ingenios și creativ Om de zăpadă. Ceea ce nu știau ei era faptul ca la sfărșit toți vor fi premiați cu pizza, ciocolata și ceai cald. A fost o întreaga distracție și bucurie pentru toată lumea.
Cu toate acestea, iarna este cel ai dificil sezon din întregul an pentru multe familii. Temperaturile scăzute și vremea rece provocă probleme de sănătate, imposibiltatea de a încălzi eficient locuințele și lipsuri majore în menținerea unui trai decent de viață.
Cum deja siti viziunea noastră este să transformăm viețile beneficiarilor, în special a copiilor, oferind valoare tuturor și o posibilitate reală pentru un viitor mai bun. De aceea depunem eforturi constante pentru susținerea lor pe tot parcursul anului cu o atenție sporita în perioada rece, când toate nevoile se amplifică.
Va încurajăm, dacă vreți sa faceți o diferența cât de mică și sa contibuiti la schimbarea vieții unui copil sa redirectionati impozitul de pe venit 2022.
Cum redirectionezi 3,5% din impozitul pe venit?
1. Completează Formularul 230 accesând linkul
https://redirectioneaza.ro/asociatia-diaconia-ajutor-internationalciteste mai mult…Tags: Diaconia Ajutor International, Diaconia , Centrul educational
22.10.21 13:12
Pe fiecare dintre noi viața ne pune uneori în situații dificile. Ele vin și trec. Ele ne fac mai puternici și tot ele ne învață că suntem vulnerabili și că avem nevoie unii de alții pentru a depăși acele momente.
Noi suntem aici că să oferim compasiune și speranță dar și să oferim hrană celui flămând si încălțăminte celui desculț. Suntem aici ca să facem legătura între cei ce se găsesc în astfel de situații și cei care pot da o mână de ajutor acestor persoane pentru a le depăși.
Datorită oamenilor de bine și partenerilor care donează regulat produse necesare vieții de zi cu zi, am reușit și în această campanie de alimente desfășurată la sfârșitul lunii septembrie, să readucem zâmbetul pe buzele a 600 de copii sărmani și să redăm speranță unui număr de peste 150 de familii care trec prin situații dificile.
Peste 3 tone de alimente și produse necesare în gospodărie au fost donate pentru a ajuta 150 de familii să treacă mai ușor peste greutățile pe care le întâmpină în aceasta perioada.
Mulțumim partenerilor noștri și tuturor celor care au donat resurse financiare și materiale pentru a susține campania noastră.

Tags: Diaconia Ajutor International, Diaconia , Sponsori, Parteneri
25.06.21 09:22
Misiunea cu care am plecat la drum a rămas aceeași - dorim să facem o diferență în comunitatea în care trăim, să arătăm că se poate, să așezăm bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor.
Schimbarea destinelor prin educație a generațiilor din comunitățile dezavantajate ale Brașovului continuă să fie principala țintă pe care o urmărim în Centrul nostru.
citeste mai mult…Tags: Diaconia Ajutor International, Diaconia , Sponsori, Parteneri
15.04.21 09:59
Cu toții așteptăm sărbătoarea Paștelui, de dragul revederii celor apropiați, de dragul amintirilor și trăirilor pe care le experimentăm atunci când suntem împreună în jurul unei mese speciale.
Sunt însă persoane în jurul nostru care nu știu ce înseamnă asta, pentru că nu au avut ocazia să organizeze o masă specială vreodată. În apropierea acestei minunate Sărbători, hai să oferim împreuna acestor familii nu doar o masă îmbelșugată, ci și amintiri, emoții și trăiri, care nu se vor uita toată viața.
Vino în "Magazinul de fapte bune” de pe site-ul nostru, accesând link-ul de mai jos și dăruiește o masă îmbelșugata unei familii aflată în nevoie.😇😇citeste mai mult…Tags: Diaconia , Campanii, Daruieste o masa imbelsugata de paste, Carantina
18.01.21 16:06

Iată că ne aflăm la începutul unui nou an. Un început care ne-ar fi plăcut să fie altfel. Ne-am fi dorit cu toții să putem da un "reset" la chestiunea cu pandemia COVID-19 și totul să fie cum era înainte. Dar cum așa ceva nu se poate, trebuie să învățăm să ne adaptăm la situație. Ne protejăm atât cât putem, muncim de acasă, am rărit deplasările, am pus pe pauză multe proiecte, dar sunt anumite citeste mai mult…Tags: Diaconia , Campanii, Educatia nu intra in carantina, Carantina
20.11.20 14:39
Credem că fiecare copil merită să primească daruri de Crăciun. Datorită donațiilor de la oameni ca dvs. către DIACONIA, ne asigurăm că fiecare dintre cei 80 de copii din programul nostru se simte special în ziua de Crăciun. Generozitatea voastră de a da înapoi și de a binecuvânta pe alții din abundența pe care Dumnezeu v-a dat-o, vă ajută să faceți Crăciunul să se simtă special pentru copiii care trăiesc în sărăcie.
citeste mai mult…Tags: Diaconia Ajutor International, Campanii, Daruieste un Craciun cald, Donatii online, Sponsori, Sponsorizare
20.11.20 14:38

Pentru cei mai mulți dintre noi, Crăciunul reprezintă un timp petrecut cu familia, în căminul nostru cald și confortabil. Pentru multe familii însă, Crăciunul este doar o amintire tristă și rece. Așa cum copiii noștri se bucură de cadouri scumpe și sofisticate, copiii nevoiași se bucură pentru lucruri simple. Foarte simple. O sobă sau lemnele de foc reprezintă un cadou de vis pentru un copil nevoiaș. Alătură-te nouă și hai să dăruim un Crăciun cald celor care nu au avut unul până acum!
OFERA AZTAZI UN CADOU CALDUROS
Dacă tu donezi bănuții, noi ne ocupăm de achiziția și transportul bunurilor la familiile beneficiare. Pentru a fi transparenți, vom posta și poze în timp real, pe canalele noastre de comunicare.
Tags: Diaconia Ajutor International, Campanii, Daruieste un Craciun cald, Donatii online, Sponsori, Sponsorizare
30.09.20 11:27
Din 14 Septembrie începe școala. Copiii își pregătesc cu emoție ghiozdanele în așteptarea începerii noului an școlar. Părinții aleargă prin magazine pentru a cumpăra hăinuțe și rechizite. Pe lânga părinții care își pregătesc cu bucurie copiii pentru școală, există și părinți care se îngrijorează pentru felul in care vor reuși copiii lor să parcurgă traseul școlar anul acesta. Anul 2020 este un an special în contextul pandemiei Covid-19, din cauza căreia, școala nu mai este așa cum o știau copiii până acum. Viitorul este cam în ceață. Varianta de școală online, îi sperie pe micuți și părinți, dar nu neaparat pentru că nu ar ști ce și cum e de făcut, ci mai degrabă pentru că nu au infrastructura necesară pentru a participa la cursurile online. În perioada care urmează este de neapărată nevoie să sprijinim aceste familii să treacă peste această provocare și să ajutam copiii cu mai puține posibilități să se dezvolte într-un mod normal, rămânând astfel în pas cu ceilalți.
citeste mai mult…Tags: Diaconia Ajutor International, Campanii, Scoala pentru toti, Donatii online, Sponsori, Sponsorizare
07.04.20 14:44
Bătalia în care suntem acum este una care are multe fațete. În lumea medicală armele sunt costumele de protecție, ventilatoarele, testele, diverse medicamente. În lumea în care noi, Asociația Diaconia lucrăm, armele sunt diferite! Pentru a susține și a nu abandona lupta avem nevoie de alimente, produse de igiena si produse esentiale, lucruri necesare pentru ca disperarea să nu pună stăpânire pe familile vulnerabile.
În România de astăzi există încă copii care merg la culcare flămânzi, există bătrâni singuri neajutorați, incapabili să își îndeplinească măcar nevoile de bază, există familii numeroase care trăiesc din salarii de subzistență. Statisticile vorbesc despre faptul că 90% din români nu au bani puși deoparte pentru a funcționa decent în lunile în care nu ar mai primi un salariu lunar. Situația socială astăzi, văzută de lucrătorii noștri care lucrează la firul ierbii, prin sate dar și în ghetoul Brașovului este una de dificultate și va excalada probabil într-un mod agresiv in lunile care urmează.
citeste mai mult…Tags: Diaconia , Sponsori, Strangere de fonduri, COVID19